Treceți la conținutul principal

Ce stia profetul Moise despre europeni

Continuare la postarea https://discursulliber.blogspot.com/2019/01/guide-to-bible-de-isaac-asimov.html

Aparent, destul de multe! Stia ca sunt una din cele 3 semintii care conteaza, cum ii cheama, in ce mituri cred, si in ce tari locuiesc.

Revenind: evreii din timpul lui Moise intelegeau popoarele ca fiind triburile unor patriarhi, care descind din parintii lor si tot asa, pana la Adam. Cand ei zic ca un personaj a facut ceva, prin asta se intelege tribul acelui personaj. Cand Iuda si Beniamin au atacat orasul X, inseamna ca triburile conduse de cei doi au atacat. Ca si cum ai zice "Decebal a cucerit o cetate", numai ca tot timpul si referitor la orice.

Evreii din timpul lui Moise cunosteau trei civilizatii fundamentale, toate demne de respect. Explicatia era ca se trageau din urmasii celor trei fii ai lui Noe:
  • neamul lui Ham, care includea egiptenii si pe cei care se comportau ca egiptenii
  • neamul lui Sem, care includea semitii, din care faceau si ei parte
  • neamul lui Japheth, care erau europenii, si care aveau un alt mod de a fi.
Jahpeth = Iapet din mitologia greaca. Acesta a facut omul din lut, si deci e stramosul neamului omenesc. A fost tatal titanului Prometheus, cel care le-a adus oamenilor focul.

Genealogia lui Japeth, copiii lui (din nou, foarte importanta in stilul evreiesc):
  • Gomer = Gimmirai. Noi ii stim ca cimerieni. Au fost primii europeni veniti in zona, veniti din zona Rusia/Asia, s-au batut cu asirienii si au pierdut
    • Ashkenaz = numiti de asirieni Ashguza = stim ca erau scitii din Scitia. Acestia i-au impins din spate pe cimmerieni. Dpdv a evreilor, cimerienii au fost primii veniti, deci "parintii" scitilor
    • Ripath
    • Togarmah = nu se stie, dar probabil tot indo-europeni veniti din Asia
  • Magog = tara lui Gog = regele Gyges care conducea pe atunci Lydia, un regat european din zona Turciei actuale
  • Madai = posibil mezii, care au cucerit Asiria
  • Javan = grecii ionieni, care pe la 100 ien au emigrat spre est si au ajuns in vecinatate. Toti grecii vor fi Javan
    • Elishah -= Alashiyah in asiriana = Cipru, care era colonizata deja de greci 
    • Tarshish = Tarsus, un important oras gresc in Asia Minor
    • Kittim = oras in Cipru
    • Dodanim = Rodanim = insula Rhodos
  • Tubal
  • Mesech
  • Tiras = tyrsenoi, etruscii care initial locuiau si ei in zona Turciei, apoi s-au mutat in Italia
Genealogia evreiasca este o harta a lumii din jurul Asiriei, pe la 1000 ien.






Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Timisoara n-a stiut sa profite de capitala culturala europeana

Timisoara este tot anul 2023 capitala culturala europeana.  Jocul este simplu: orasul primeste o gramada mare de bani in anul respectiv, si daca este destept se alege cu ceva permanent, de care beneficiaza si anii viitori. Exemplul clasic e o noua cladire cu o scena mare, pe care se pot organiza evenimente majore, cu un numar urias de spectatori. Un exemplu de oras destept a fost Sibiul lui Klaus Johannis, care si acum culege profitul. Timisoara ar fi avut mare nevoie de asta, pentru ca n-au decat doua sali serioase, Opera si Teatru, si amandoua de capacitate mijlocie. Din pacate timisorenii si-au pierdut sansa sabotandu-se intre ei pe motive de orgolii si politice, asa ca singurele beneficii care le vor ramane dupa 2023 vor fi cateva renovari.

"At the mountains of madness" de HP Lovecraft

Lovecraft e in stuatia ciudata in care daca citesti carti in engleza, atunci e clar, el e jumatate din domeniul Horror, iar daca nu, probabil nu ai auzit de el niciodata. "In Muntii Nebuniei" e una din cele mai clare si la obiect povestiri. O echipa de exploratori ajunsi in Antarctica descopera ca gheata s-a topit intr-un loc si un oras ciclopic a iesit la lumina. Zidurile imense nu seamana cu nici o arhitectura cunoscuta. Cu cat patrund mai in interior, cu atat isi dau seama ca nimic din ce e acolo nu e uman. Descopera treptat ca acolo e un oras care exista dinainte de inceputurile vietii pe Terra, cu implicatia ca ei au creat viata pe Terra. Insa si-au consumat energia in lupta cu creaturile create pentru a ii servi, niste chestii imense care puteau fi orice, copia orice, si alti inamici din spatiu le-au dat lovitura finala, ingropandu-i in gheata. Motiv pentru care viata pe Pamant a evoluat mai departe fara interventia lor. Dar acum orasul a iesit la suprafata si ult...

Cultura i-a ridicat pe suedezi, nu socialismul

Exista acest articol, care spune ca urmasii suedezilor imigrati in secolul 19 in America sunt mai bogati decat americanii. Si acolo unde 13% din americani traiesc in saracie, doar 6% din suedezii americani sunt saraci. https://www.commentarymagazine.com/articles/the-cold-truth-about-sweden/ Asta inseamna ca succesul lor nu se datoreaza sistemului cu elemente de stanga, ci culturii suedeze preexistente. Principala diferenta in nordul Europei este ca fermierii trebuiau sa munceasca de le sareau capacele ca sa supravietuiasca. In timp, cei lenesi au disparut pe cale naturala si s-a format o foarte puternica etica a muncii. In America, imigrantii suedezi au fost vazuti drept foarte muncitori, si apreciati pentru ca nu minteau.  Bine, au trecut si ei printr-o faza in care isi luau suturi in cur, ca orice alta minoritate care nu se integreaza suficient de rapid. Dar au depasit-o. Stanga americana admira foarte mult Suedia, pentru ca avea atatea masuri de stanga si parea ca din ...