Discursul Liber

Mara este o biata femeie necajita, care sufera in secolul 19 intr-o lume sexista si xenofoba… Nah, v-am pacalit. E exact invers, fiindca actiunea se peterece in Ardeal mah si e scris de Slavici, care era de-a locului. Mara este o femeie care stie ce vrea, si anume sa aiba 2 copii mari, frumosi si aranjati la casa lor. Cand sotul ei a murit tanar si a lasat-o singura cu 2 copii mici, si-a strans toti banii si si-a facut un plan de afaceri. Cu tot ce avea a cumparat folosinta bacului de peste Mures, si zilnic era acolo, avand grija sa functioneze si sa incaseze de la fiecare taxa potrivita. Tanti asta Mara e primul si singurul exemplu pozitiv de capitalist din literatura romana. Intre altele fie vorba, mare pacat ca restul eroilor literari is visatori aerieni si in final ratati, de la Eminescu la Cezar Petrescu etc. Canonicul Grama de la Blaj avea dreptate, ca Eminescu a fost un model dezastruos. Ne era mai bine ca natie daca nu avea atata talent. Inapoi la afaceri. Mara are gri

De data asta incep cu concluziile: tot ce a functionat odata, si a adus sens in viata unor oameni, poate functiona si azi la fel de bine. Greseala pe care o facem este ca interpretam gresit trecutul. Mai ales referitor la religie, naivitatea moderna e la genunchiul broastei. “Prieteni imaginari”, “manipulare de catre preoti”. Slab, ba. Ernu s-a nascut intr-o secta crestina locala din Basarabia. Oamenii astia in incercarea lor sincera de a urma invataturile din carte au replicat si unele rezultate bune obtinute de crestinism de-a lungul istoriei. De ex ei au decis dupa studiul Bibliei sa fie saraci si sa nu urmareasca profitul. Pe timpul comunismului, au refuzat sa aiba locuri de munca (doar posturi gen paznic, prost platite si unde nu te bateau la cap). Fiindca trebuiau sa isi intretina familiile traiau din vanzarea de cojoace – fiecare il invata pe celalalt cum sa coase, sa intre in meserie etc Pentru ca nu vroiau profit, cereau doar cat le trebuia sa traiasca. Pentru

Undeva in Brazilia un aventurier falit vrea sa renunte la calatorii. Tot ce mai are in buzunare ii e de ajuns pentru o mica intreprindere ca sa cumpere perie si ce mai trebuie ca sa lustruiasca ghetele trecatorilor. S-a facut calculele si e o viata linistita, in care iti ramane un ban ca sa bei un pahar de vin seara cu ceilalti. Descopera insa ca albii bogati, care accepta cu placere servirea negrilor, nu vor deloc sa fie serviti de un alb ratat. Mai mult, stergatorii de ghete il resping pe albul asta ce vine sa se bage peste nisa lor. Aventurierul pleaca mai departe cu ce i-a ramas, condamnat sa moara sau sa reuseasca. Cartea este despre trei tipi care afla de existenta unei comori in jungla si vor sa dea lovitura. Greutatea insa nu e sa gasesti aurul, ci sa il scoti din jungla, fara sa ajungi cadavru pe sub vreun copac. Fiecare intalnire in jungla este negociata la sange. Ce ii spunem acestui indian cu care ne intalnim? Cum negociem cu acesti 5 banditi? Dar chiar si daca te inta

„Foc in adanc” este o carte de aventuri deghizata in SF. Desi a luat premiul Hugo in 1993, si ca autor a colectionat atatea premii Hugo, el (5) si nevasta-sa (2), incat probabil au rugat juriul sa nu le mai dea. Teoretic se petrece in viitor, intr-o lume in care oamenii is doar una din miile de specii inteligente, care trec prin faza evolutiei spre transcendenta de zei (sau imbatranire si disparitie, ca nu toti transcend). Sunt mai multe carti in serie. Practic, poti sa inlocuiesti nava spatiala cu un submarin si galaxia cu Shanghai, China si tot aia e. Totul este usor de inteles. Singurul element SF din ea este nasterea unui AI, in primul capitol, bine redat (in ultima secunda a trait – a facut mai multe operatii – decat in toata viata de dinainte). In rest, ce se intampla este un sir de aventuri, ce-i drept faine, nu ca in Spectrul lui Phlebas, carte pe care voiam sa o arunc pe geam de fiecare data cand ajungea la aventuri. Astea insa m-au prins bine de tot. Asta nu e neap

Am citit-o acum mult timp, in varianta romaneasca. Am ramas cu impresia ca e una din cele 3 carti mari ale SF-ului, dar nu as mai fi pariat pe restul detaliilor. Asa ca am recitit-o din nou. In mod clar, e una din cele 3 Carti Mari ale SF-ului. Toate SF-urile se bazeaza pe reinnoirea unor ramuri ale stiintei. Ori se descopera robotica, ori brusc calatoria spatiala e posibila, etc. Lumea null-A sapa mai adanc: revizuieste totul de la logica aristoteliana incoace. Pe scurt, logica care zice ca un kil de branza egal un kil de branza este anulata. Lumea e un Pamant paralel, care a pornit de la ideea ca Aristotel greseste, si ca intre un obiect si altul exista minim vreo 10.000 de diferente. Dimpotriva, nimic nu e niciodata la fel ca altceva. Iar daca cineva este identic cu altceva, se produce un fenomen de teleportare intre cele 2 obiecte. Asta + psihologia semantica, alta chestie stiintifica care exista in realitate dar nu a devenit niciodata dominanta, au dus la un program d

E prima carte din seria Culturii, ceea ce e important. Cultura este varianta pozitiva a descoperirii AI. In loc sa se intoarca impotriva oamenilor, masinile inteligente aleg sa traiasca in simbioza cu ei, avand drepturi ca persoane etc. Asta le da oamenilor un avantaj tehnologic fantastic. Au de ex corpuri modificate, cu control hormonal total, ceea ce le da de ex erectie la comanda si putere de a avea orgasm la dorinta. Masinile le pun deasemeni la dispozitie cele mai tari gadgeturi din galaxie, le construiesc nave etc. Oamenii sunt copiii rasfatati ai AI-ului.Traiesc petrecandu-si timpul cu despicatul in patru a diverselor fire filozofice. Chiar si in razboi, mai mult masinile se ocupa cu gandirea strategica, in timp ce oamenii mai mult dezbat la nesfarsit ce si cum e mai corect sa faca. Sunt modelati zic io dupa democratii americani. Inamicii lor sunt o specie de uriasi cu trei picioare, extrem de seriosi in tot ce fac si fanatici in religia lor care zice ca sunt destinati sa

Anthony Bourdain a fost un bucatar – celebritate, care a murit recent. Noi il stim pentru ca showul lui tv a intrat in conflict cu guvernul psd (Tariceanu, PSD, aceeasi mizerie) corupt cand a venit in Romania. Kitchen Confidential e povestea bucatariilor prin care a lucrat el toata viata. Bucatari, chefi, ajutoare si chelneri – formau o lume mereu in miscare, care muncea foarte mult, fura, bea si facea trafic marunt de droguri. Majoritatea erau fosti puscariasi – bucataria accepta pe oricine, cata vreme era in stare sa faca fata toata ziua si a doua zi dimineata sa vina la 7 fix. E interesant pentru ca in aceasta lume a intalnit si oameni redutabili, care stiau sa inspire loialitate, sa afle secretele tuturor si sa fure oamenii cei mai buni de la concurenta. Ca sa nu mai zic de haos, aglomeratia de la ora de varf, furnizorii si cearta dintre picolo si spalatorul de vase, care a aruncat jos sortul si a plecat la mijlocul serii. E fascinant cum reuseau unii sa mentina un nivel ina

“Un doctor Kyoan mi-a zis ca in medicina obisnuiau sa trateze diferit barbatii si femeile. Dar in ultima vreme intalneste mai multi barbati cu puls feminin, la care tratamentele pentru barbati nu mai functioneaza. Pe acestia ca sa ii vindece ii trateaza cu tratament feminin.” Yukio Mishima nu e adevaratul autor, el doar comenteaza (slabut) o carte numita Hagakure. Sariti direct la anexa finala, unde e textul original. Autorul din secolul 17 a fost un samurai care a trait in perioada pacificarii fortate a Japoniei. Samuraii nu mai aveau dreptul sa poarte razboaie. Simtea schimbarea lumii in care traia si a vrut sa pastreze in scris esenta epocii vechi.  A fost contemporan cu episodul celor 47 de ronini. Cartea e celebra pentru ca a spus ca scopul oricarui samurai e moartea. Sensul e ca dorinta de a supravietui te pacaleste sa fugi. Daca nu o ai, vei lupta mai bine si vei avea mai multe sanse. Inainte samuraii traiau permanent sub amenintarea mortii, fiindca Japonia era un r