Mintea exista ca sa gaseasca solutii posibile la probleme rezolvabile. Credinta exista pentru a face fata imposibilului.
De aceea in secolele 1-3 au fost atat de importanti martirii pentru credinta. Nu atat pentru ca au facut minuni desi faceau, ca in finalul povestii sfarseau tot omorati. Ci pentru ca au dovedit ca credinta lor era o sursa de lipsa de panica cand urmau sa fie trimisi in arena. Si secolele 1-3 (destramarea imperiului roman, taxe imposibil de platit, navalirile barbare, ciuma) au fost pline de oameni in situatii disperate.
Dupa cum a spus un soldat de la USA marines, in linia intai n-o sa gasesti atei oricat ai cauta.
Putem spune ca credinta a fost cea mai avansata si utila tehnologie a vremii. Normal ca sfintii si expertii in credinta erau foarte pretuiti.
Toti avem in minte motorul asta care permanent examineaza situatii, gaseste solutii posibile, isi imagineaza cum ar decurge aplicarea lor, in scopul de a alege cea mai buna cale de actiune, etc. Chestia asta merge de minune intr-un episod Star Trek, dar merge pentru ca scenaristul a plasat deja solutia.
Insa viata reala nu e asa. Ce te faci in situatia in care, din orice unghi ai examina o situatie, esti mort? Mintea a incercat tot, nu exista salvare. Experienta ta de viata iti spune ca esti mort. Intuitia iti spune ca esti mort. Tot sistemul nervos intra in panica.
Exista cateva lucruri bune in a-ti pune credinta in ceva din afara sferei tale de cunoastere:
Psalm 18:2
"The LORD is my rock and my fortress and my deliverer, My God, my rock, in whom I take refuge"
De aceea in secolele 1-3 au fost atat de importanti martirii pentru credinta. Nu atat pentru ca au facut minuni desi faceau, ca in finalul povestii sfarseau tot omorati. Ci pentru ca au dovedit ca credinta lor era o sursa de lipsa de panica cand urmau sa fie trimisi in arena. Si secolele 1-3 (destramarea imperiului roman, taxe imposibil de platit, navalirile barbare, ciuma) au fost pline de oameni in situatii disperate.
Dupa cum a spus un soldat de la USA marines, in linia intai n-o sa gasesti atei oricat ai cauta.
Putem spune ca credinta a fost cea mai avansata si utila tehnologie a vremii. Normal ca sfintii si expertii in credinta erau foarte pretuiti.
Toti avem in minte motorul asta care permanent examineaza situatii, gaseste solutii posibile, isi imagineaza cum ar decurge aplicarea lor, in scopul de a alege cea mai buna cale de actiune, etc. Chestia asta merge de minune intr-un episod Star Trek, dar merge pentru ca scenaristul a plasat deja solutia.
Insa viata reala nu e asa. Ce te faci in situatia in care, din orice unghi ai examina o situatie, esti mort? Mintea a incercat tot, nu exista salvare. Experienta ta de viata iti spune ca esti mort. Intuitia iti spune ca esti mort. Tot sistemul nervos intra in panica.
Exista cateva lucruri bune in a-ti pune credinta in ceva din afara sferei tale de cunoastere:
- mintea ta e limitata, poate nu percepe corect situatia
- nu ai perceptia de ansamblu, si poate o patesti ca tipul din filmul The Myst
Psalm 18:2
"The LORD is my rock and my fortress and my deliverer, My God, my rock, in whom I take refuge"
Daca te uiti un pic mai mult prin formele mai vechi de religie(vechile religii politeiste, dar si religia iudaica asa cum apare ea prin primele carti din VT), o sa observi ca acolo apare un puternic element "tranzactional" care priveste in principal rezolvarea unor probleme ce tin de viata obisnuita a oamenilor, de lumea fizica. Exemplu bun in directia asta este, zic eu, tocmai legamantul incheiat de Yahwe cu poporul evreu, prin care ambele parti ale "contractului" isi asumau practic niste obligatii: evreii isi asumau obligatia de a respecta regulile impuse de Yahwe, de a nu se inchina altor zei(fie ei reali sau falsi - nu este inca prea clar daca primii evrei considerau zeii vecinilor ca fiind chiar niste entitati ireale sau demoni deghizati in zei), de a-i oferi periodic lui Yahwe sacrificii animale, ofrande de "fumigatii" si uleiuri, rugaciuni etc., dar in schimb si Yahwe promitea ca va ajuta poporul evreu sa isi infranga dusmanii si sa obtina controlul "pamantului fagaduit".
RăspundețiȘtergereExact la fel vedeau de multe ori si grecii si romanii relatiile lor cu proprii zei. De exemplu, inainte de batalii grecii aveau un obicei frecvent de a depune cate un juramant care prevedea ca in caz de victorie sa ofere ceva anume zeitatii invocate, fiind subinteles faptul ca asteptau in schimb ajutorul solicitat din partea zeului/zeitei pentru rezolvarea problemei foarte concrete cu care se confruntau. Exagerand poate un pic, se incheia in felul asta un soi de "contract" intre oamenii respectivi si zeitatea invocata. Un exemplu ilustrativ priveste batalia de la Maraton, inaintea careia atenienii i-au jurat lui Artemis ca ii vor sacrifica cate o capra pentru fiecare persan ucis daca ii va ajuta sa invinga, pentru ca mai apoi sa se ia cu mainile de cap atunci cand au vazut cat de multe cadavre de persani ramasesera pe campul de batalie. :D
https://en.wikipedia.org/wiki/Callimachus_(polemarch)
"Callimachus was the Athenian polemarch at the Battle of Marathon which took place during 490 BC. According to Herodotus he was from the Attica deme of Afidnes.
...
According to some sources, before the battle, Callimachus promised that if the Greeks won, he would sacrifice to Artemis Agrotera as many goats as the number of Persians killed at the battlefield. Athenians kept his promise, in spirit, and every year sacrificed 500 goats, because they didn't have enough goats for every single Persian who was killed at the battle (6,400)."
Principala schimbare introdusa de catre crestinism in cazul asta al aspectului tranzactional al religiei a fost faptul ca a modificat termenii "contractului" incheiat initial de catre Yahwe cu poporul evreu. In loc ca, in schimbul credintei si rugaciunilor oferite de catre ei, sa astepte din partea lui Dumnezeu o "rasplata" in lumea de aici si acum, crestinii au solicitat sa primeasca altceva ce tine de lumea cealalta, si anume mantuirea. Si au mai scos din termenii "contractului" si partea ce privea sacrificiile animale, care pentru evreii din antichitate avea o importanta foarte mare.
Dar elementul tranzactional ce privea lumea mundana nu a disparut cu totul din crestinism. In schimbul respectarii partii lor din "contract", crestinii asteptau in mod implicit ca macar o parte dintre ei(ex. apostolii) sa primeasca din partea lui Dumnezeu puterea de a face anumite lucruri in lumea fizica, cum ar fi sa poata vindeca oameni sau sa exorcizeze duhurile rele(ex. Luca 9:1-6, Marcu 6:7, 6:13).
Iar partea asta tranzactionala persista cumva si in prezent, chiar daca nu e prea constientizata, in multe dintre cazurile in care cate un credincios se roaga la moastele vreunui sfant pentru vindecare sau pentru rezolvarea altor probleme ce tin de viata obisnuita si de lumea asta, nu de lumea de apoi.
"De aceea in secolele 1-3 au fost atat de importanti martirii pentru credinta. Nu atat pentru ca au facut minuni desi faceau, ca in finalul povestii sfarseau tot omorati."
RăspundețiȘtergerePartea cu minunile era de fapt foarte importanta, pentru ca ea oferea credinciosilor dovada imediata, perceputa de ei, a faptului ca legamantul/contractul incheiat de catre ei cu Dumnezeu era in vigoare, era functional.
Apropo de partea asta contractuala/tranzactionala din religiile abrahamice, vad ca wikipedia are un articol destul de bun dedicat subiectului:
https://en.wikipedia.org/wiki/Covenant_(biblical)
"A biblical covenant is a religious covenant that is described in the Bible. All Abrahamic religions consider biblical covenants important.
The Hebrew Bible contains the Noahic Covenant (in Genesis), which is between God and all people, as well as a number of more specific covenants with individuals or groups. Biblical covenants include those with Abraham, the whole Israelite people, the Israelite priesthood, and the Davidic lineage of kings. In form and terminology, these covenants echo the kinds of treaty agreements in the surrounding ancient world.
In the Book of Jeremiah, verses 31:30–33 predict "a new covenant" that God will establish with "the house of Israel". Most Christians believe this New Covenant is the "replacement" or "final fulfilment" of the Old Covenant described in the Old Testament and as applying to the People of God, while some believe both covenants are still applicable in a dual covenant theology.
...
[...]As part of his covenant with Abraham, God has the obligation to keep Abraham's descendants as God's chosen people and be their God. God acts as the suzerain power and is the party of the covenant accompanied by the required action that comes with the oath whether it be fire or animals in the sacrificial oaths. In doing this, God is the party taking upon the curse if he does not uphold his obligation. Through history there were also many instances where the vassal was the one who performed the different acts and took the curse upon them."
Oamenii din vechime, in principal paganii dar nu numai, aveau o abordare oarecum pragmatica in ce priveste partea asta cu credinta. Isi ofereau credinta, ofereau ofrandele si sacrificiile considerate a fi necesare, dar asteptau ca la schimb sa primeasca rezultatele solicitate in ce priveste problemele cu care se confruntau. Daca nu primeau ce solicitasera, puteau adopta chiar un soi de masuri punitive la adresa zeitatilor invocate, cea mai simpla fiind de genul "nu mi-ai dat ce ti-am cerut, atunci nici eu nu o sa-ti mai sacrific caprele promise."
RăspundețiȘtergereInteresant este faptul ca practici de genul asta supravietuiesc cel putin in cazul unor religii semi-crestine, cu caracter sincretic, afro-caraibiene. De exemplu, daca in cazul unor practici specifice omul solicita vreunui sfant catolic(de regula "combinat" prin sincretism cu cate o "zeitate" de origine africana) sa il ajute cu ceva(bani, vindecare whatever..) si nu primeste cele solicitate, exista si obiceiul de a "pedepsi" sfantul in cauza prin luarea statuii sfantului de pe altar si plasarea ei pe podea pana cand sfantul respectiv isi schimba atitudinea si ofera in sfarsit ajutorul asteptat.
Nu sunt acum foarte sigur de asta, dar am impresia ca am mai dat in trecut de mentiuni privind practici din astea de "pedepsire" a sfintilor si in ce priveste unele versiuni europene de "folk catholicism". Nu cred ca obiceiul este de origine pur africana. Dar cred in schimb ca ar putea avea ceva radacini si prin practicile pagane pre-crestine europene in care zeii si zeitele erau tratati uneori in moduri care ar putea parea a fi mai putin "respectuoase" in ochii nostri(ex. spartanii aveau in orasul lor o statuie a lui Ares in lanturi, ideea fiind ca lanturile alea l-ar fi oprit cumva pe zeul razboiului sa paraseasca "tabara" spartanilor si sa treaca cumva de partea inamicilor lor - ideea de a-ti inlantui zeul si de a-l tine cumva captiv poate parea bizara oamenilor de azi, dar oamenii din trecut vedeau lucrurile astea in mod destul de diferit).
SI asta ar merita un articol separat :)
RăspundețiȘtergere