Incercarea vlahilor de a propune cruciatilor cucerirea Imperiului Bizantin trebuia pedepsita urgent. Si exact asta a facut imparatul, dupa ce a asteptat ca Barbarossa sa paraseasca tara.
A atacat mai intai inspre partea sarbeasca, razbind pana la Dunare. In felul asta ii separa pe vlahi de aliati lor sarbi, impiedicandu-i sa faca front comun.
Atacul final a fost in doua directii: armata a patruns prin trecatori la Preslav, unde au obtinut supunerea lui Petru, si apoi au asediat Tarnovo; iar flota a coborat pe Dunare ca sa opreasca pe cumani sa vina in ajutor. Ioan era inconjurat si asediat, teoretic fara putinta de salvare.
De partea lui, avea cunoasterea muntilor, moral ridicat al trupelor care aveau incredere in el, cetatule necucerite, ca le intarise si mai bine si vlahii din munti care omorau pe orice romei care se indeparta de grosul armatei. De partea opusa, imperialii erau satui de cate pierderi aveau, satui sa nu fie platiti si dornici mai mult de plecare decat de lupta.
Cum ziceam, numarul era impotriva lui Ioan, dar curajul si calitatea oamenilor lui era mai buna.
Pe unul din acestia l-a trimis sa fuga in tabara imparatului. Acesta le-a spus ca e dezertor din tabara lui Ioan si ca e credincios imparatului. Probabil o fi cerut si ceva functie inalta si s-a plans de lipsa de civilizatie a mixobarbarilor, ca sa para mai credibil. A fost foarte convingator si le-a castigat increderea si promisiunile, apoi le-a spus adevarul: cumanii reusisera sa treaca Dunarea si acum un val urias de calareti venea incoace, ca sa il prinda pe imparat intre vlahi si cumani. De aia nu misca nimica Ioan in cetate - ii astepta pe cumani.
Vestea a produs panica in randul soldatilor. Stirea era credibila, erau obisnuiti deja sa fie invinsi in partea asta de lume (si in plus, nici flota nu era la zi cu salariile). Realitatea era ca nici un cuman nu trecuse Dunarea. Ioan i-a fugarit pe bizantini cu un singur om.
Imparatul a decis retragerea. Cum drumul in munti era ingust, s-au impartit in trei, cu imparatul si tezaurul tinut prudent in mijloc, retragerea acoperita de un general curajos, ruda cu imparatul, si avangarda compusa din oameni de sacrificiu, care sa se bata primii.
Tarat de oamenii lui in retragere, imparatul inainta cat de repede putea privind la muntii inalti din jur, temandu-se ca vlahii il vor ajunge din urma.
Vlahii cunoscand caile ascunse in munti nici nu au incercat sa ii ajunga din urma, i-au depasit si le-au iesit direct inainte, au format un dispozitiv de jur imprejurul trecatoarei Tryavna si i-au asteptat sa vina.
Avangarda cu soldati de sacrificiu au fost lasati sa treaca; chestie pentru care au fost foarte multumiti, si cand au auzit bataie in urma nici nu s-au mai intors, ci au fugit cat mai departe. Cand coloana imparatului Isaac II Anghelos a patruns in trecatoare, vlahii au iesit la atac de pe amandoi capetii si de pe versanti. Trunchiuri de copaci, bolovani si sageti cadeau asupra lor din toate partile. Cuprinsi de panica, romeii nu reuseau sa lege o strategie de atac si erau macinati, impiedicandu-se unii de altii. Au incercat sa ajunga la inamic, dar ca sa ajunga la vlahi trebuiau sa atace in sus pe o panta care le taia rasuflarea, si cand ajungeau sus erau usor rasturnati inapoi.
Ruda imparatului a venit din urma, dar a gasit trecatoarea acoperita cu trunchiuri de copac rasturnate intr-un haos total, si pazita de vlahii care aruncau sageti. Vazand ca nu poate interveni, a preferat sa nu astepte sa ii vina si randul lui si s-a retras pe o alta cale. Norocul lui a fost ca avea o calauza vlaha, care cunostea locurile si ii era credincios.
Intre timp, imparatul si-a dat seama ca nu poate invinge. S-a imbracat in haine soldatesti, s-a inconjurat de garda varengiana (vikingi care se luptau fara sa le pese de moarte) si a reusit sa scape din incercuire. Cica din tot grupul asta de elita, numai imparatul a scapat cu viata. Restul ori au fost omorati pe loc, ori au fost raniti si au murit dupa.
Captura obtinuta a fost enorma. Insasi coroana imperiala. O relicva continand lemnul sfintei Cruci, in aur. Si cele mai sofisticate armuri pe care le putea produce Bizantul, luate de la nobilii si garda.
In urma acestei victorii nu se mai putea pune problema ca Ioan sa ramana subordonat al lui Petru, care plecase genunchiul. In uralele soldatilor sai, si in fruntea unei parazi care afisa toate comorile dobandite, Ioan a fost declarat tar la Tarnovo.
Pe de alta parte, spre deosebire de bizantini la care fratii se omorau intre ei pentru putere, Petru ramasese fratele mai mare si trebuia respectat. Nu se punea problema in familia Asan ca mijlociul sa ii iasa din cuvant oricat ar fi de tar. Regulile erau sfinte.
 |
| Coroana bizantina de la 1070 - dar pentru incoronarea regelui Ungariei |
| Armuri bizantine din colectia Harvard |
Asa ca si Petru a ramas tar al aceluiasi stat, dar la Preslav. El avea sa se ocupe de chestiile non conflictuale, si sa aiba grija de restul situatiilor. In Preslav, autoritatea lui era absoluta si nepusa la indoiala de nimeni. Secole la rand, zona avea sa ramana cu numele "Tara lui Petru".
In schimb Ioan avea sa dea numele tuturor domnitorilor Tarii Romanesti.
Comentarii
Trimiteți un comentariu